Aniversarea a opt ani de căsătorie – Nunta de bronz/nunta de lut

love-the-dress-rochii-de-mireasa-second-hand-ieftine-bucuresti-bronze-bronz-lut-pottery-8-years„Dragostea pare a fi atât de rapidă , însa ea este de fapt cea mai lentă dintre toate evoluţiile. Nici un barbat sau o femeie nu ştie ce înseamna iubirea perfectă decât după ce au fost casătoriţi vreme de un sfert de secol” , spunea Mark Twain.

 

 

 

Nunta este un eveniment atât de frumos care marchează începutul unei familii şi a unei poveşti de iubiri ce se va derula pe tot parcursul vieţii. Este foarte important să ne amintim şi să marcăm acest eveniment în fiecare an. Conform tradiţiei, fiecare aniversare a căsătoriei poartă un nume diferit, încă din primul an. Acest nume este asociat cu un element din natură pentru sublinia asocierea etapelor prin care trece un mariaj cu caracteristicile fizice şi simbolice ale elementelor naturale care ne înconjoară.

Tradiţia de a oferi cadouri specifice care poartă simboluri legate de fiecare aniversare a căsătoriei există de secole şi reprezintă dorinţa celor doi de a reconfirma şi întări relaţia şi devotamentul reciproc.

Vă vom prezenta în fiecare săptămână lista denumirilor simbolice a fiecărei aniversări anuale a căsătoriei, împreună cu câteva idei de cadouri simbolice cu care să vă surprindeţi partenera/partenerul în mod placut în fiecare an.

Săptâmâna aceasta vom discuta despre aniversarea celui de-al optulea  an de căsătorie. Pentru că oamenii au fost facuţi din lut, acesta este de multe ori asociat fertilităţii iar bronzul este semn al statorniciei.  Este un moment în relaţia voastră în care simţiţi că timpul stă pe loc. Fericirea cuibului vostru nu poate fi sporită decât de mărirea familiei.

Vă prezentăm mai jos câteva idei de cadouri ce pot fi oferite cu această ocazie deosebită.

Cadoul tradiţional: bronz/lut

 

Idei de cadouri:

Clopoţel de bronz
Sculptură sau figurină din bronz
O excursie la mare ca să vă bronzaţi
Oale de lut
Statuete din lut (dacă ar fi create de voi, ar fi şi mai personale)
Brichete sau scrumieră din bronz
Placuţă inscripţionată cu un mesaj semnificativ pentru voi
Un curs de olărit pentru amândoi
Cană pentru cafea cu un mesaj haios
Figurine de lut care să reprezinte ceva semnificativ pentru voi
Planta preferată în ghiveci de lut
Bijuterii din bronz cu piatră de turmalină-piatra simbolică a acestei aniversări

În materie de flori, foarte potrivit pentru această ocazie este liliacul.

La mulţi ani fericiţi, plini de iubire şi prietenie sinceră!

facebook love the dress

www.lovethedress.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail